Evaluarea copilului se concentrează pe simptome, istoricul de dezvoltare, modelele interne de funcționare și calitatea relațiilor curente. În esență, tulburările legate de atașament sunt tulburări de relaționare. Ca atare, copilul trebuie privit în contextul familial din trecut și prezent, precum și din perspectiva altor relații semnificative.
Evaluarea comportamentelor simptomatice este realizată de către persoanele care îngrijesc copilul în momentul prezent – părinți, părinți adoptivi, profesori, educatori etc. Există șase categorii de simptome ce pot fi urmărite: comportamentale, cognitive, afective, sociale, fizice și moral/spirituale. Aceste simptome trebuie gândite de-a lungul unei axe ce pleacă de ușor și ajunge până la sever. Copiii variază foarte mult în ceea ce privește numărul de simptome manifestate simultan dar și în ceea ce privește severitatea fiecărui simptom. De-a lungul dezvoltării copilului, simptomele se pot schimba ca frecvență și ca durată. Fără intervenție specifică, simptomele se înrăutățesc odată cu înaintarea în vârstă.
