Așteptările unui copil în ceea ce privește satisfacerea nevoilor sale de către părinți/ persoane de referință sunt determinate, în mod direct, de experiențe. Copilul se așteaptă ca părinții/ aparținătorii să-i satisfacă nevoile pentru că aceștia au mai făcut acest lucru anterior. Răspunsul unei mame la nevoile copilului său în timpul primului an de viață al acestuia este crucial în dezvoltarea relației de atașament. Așteptările formate în perioada copilăriei și adolescenței tind să rămână aceleași pe tot parcursul vieții.
Mary Ainsworth este cea care a continuat să studieze descoperirile psihologului John Bowlby în cadrul unui experiment derulat în anii 1970, observând cum se comportă copiii de 12-18 luni, atunci când sunt separați și apoi reuniți cu părinții/ aparținătorii. Astfel, s-au conturat concluzii privind existența a 4 tipuri de atașament, sigure și nesigure.
Atașament nesigur-anxios – este întâlnit la acei copii care se agață de părinți pentru a se simți în siguranță și care resimt o nevoie acută de a se simți doriți de către părinți/ aparținători. Ca adulți, au o nevoie permanentă de a fi asigurați de către cei din jur, își petrec mult timp gândindu-se la relațiile pe care le au, manifestă gelozie, posesivitate și neîncredere, teamă de a fi părăsit și atitudini exagerate.