Așteptările unui copil în ceea ce privește satisfacerea nevoilor sale de către părinți/ persoane de referință sunt determinate, în mod direct, de experiențe. Copilul se așteaptă ca părinții/ aparținătorii să-i satisfacă nevoile pentru că aceștia au mai făcut acest lucru anterior. Răspunsul unei mame la nevoile copilului său în timpul primului an de viață al acestuia este crucial în dezvoltarea relației de atașament. Așteptările formate în perioada copilăriei și adolescenței tind să rămână aceleași pe tot parcursul vieții.
Mary Ainsworth este cea care a continuat să studieze descoperirile psihologului John Bowlby în cadrul unui experiment derulat în anii 1970, observând cum se comportă copiii de 12-18 luni, atunci când sunt separați și apoi reuniți cu părinții/ aparținătorii. Astfel, s-au conturat concluzii privind existența a 4 tipuri de atașament, sigure și nesigure.
Atașament nesigur-evitant – copiii cu acest tip de atașament nu vor respinge atenția unui părinte însă nici nu vor căuta contactul cu acesta și nu îl vor prefera unui străin. Ca adulți, nu au capacitatea de a-și împărtăși emoțiile sau gândurile cu ceilalți, vor avea dificultăți în relațiile sociale sau intime, vor avea tendința să evite intimitatea și vor prefera relațiile pasagere în care nu trebuie să investească emoțional. Nu reușesc să acorde sprijin celor din jur.