Așteptările unui copil în ceea ce privește satisfacerea nevoilor sale de către părinți/ persoane de referință sunt determinate, în mod direct, de experiențe. Copilul se așteaptă ca părinții/ aparținătorii să-i satisfacă nevoile pentru că aceștia au mai făcut acest lucru anterior. Răspunsul unei mame la nevoile copilului său în timpul primului an de viață al acestuia este crucial în dezvoltarea relației de atașament. Așteptările formate în perioada copilăriei și adolescenței tind să rămână aceleași pe tot parcursul vieții.
Mary Ainsworth este cea care a continuat să studieze descoperirile psihologului John Bowlby în cadrul unui experiment derulat în anii 1970, observând cum se comportă copiii de 12-18 luni, atunci când sunt separați și apoi reuniți cu părinții/ aparținătorii. Astfel, s-au conturat concluzii privind existența a 4 tipuri de atașament, sigure și nesigure.
Atașamentul sigur – Părintele care reacționează mai rapid la nevoile copilului și este mai receptiv la acestea va asigura micuțului dezvoltarea unui tip de atașament sigur. Copilul va fi iritat de absența părintelui în anumite situații dar se va bucura când acesta se întoarce; în momentele în care experimentează neliniște, teamă, va căuta atenția părintelui însă va putea fi alinat și de către alte persoane adulte din preajma sa. Va prefera însă atenția părintelui. Copiii cu atașament sigur sunt mai echilibrați, mai puțin gălăgioși, mai puțin agresivi, mai empatici; caută siguranța la părinte dar nu se tem să exploreze mediul înconjurător pe cont propriu. Ca adulți, vor dezvolta relații deschise, sincere, de durată cu cei din jur. Vor oferi încredere și sprijin partenerului și își vor împărtăși cu ușurință sentimentele. Vor avea o stimă de sine crescută și nu se vor feri să ceară ajutor partenerului atunci când vor avea nevoie.