Comportamentul atașamentului cu inversarea rolurilor

Comportamentul atașamentului cu inversarea rolurilor

Acest tip de tulburare de atașament se caracterizează prin inversarea rolurilor între figura de atașament și copil (parentificare). Copilul este excesiv de preocupat de figura de atașament și își asumă responsabilitatea pentru aceasta, limitându-și substanțial explorarea împrejurimilor sau renunțând de bunăvoie la aceasta de îndată ce figura de atașament semnalează o nevoie de ajutor și sprijin. A intervenit o inversare a rolurilor de atașament părinte-copil (Sameroff Amold J, Lewis Michael, Miller Suzanne, Handbook of developmental psychopathology, Springer, 2000).

Copilul face totul pentru a rămâne aproape de figura de atașament, indiferent dacă se află într-un mediu familiar sau necunoscut. Copilul are o atitudine prietenoasă, este excesiv de preocupat, încercând să dețină controlul atunci când „este umbra“ figurii de atașament. Este de remarcat cât de neobișnuit de sensibil este copilul la bunăstarea celuilalt. Acești copii se tem de pierderea figurii de atașament ca urmare, de exemplu, a amenințărilor cu sinuciderea, a unei tentative reale de sinucidere sau a divorțului iminent. Dacă a pierdut un părinte care s-a sinucis sau a ”dispărut”, copilul poate manifesta un comportament excesiv de preocupat, cu inversarea rolurilor, față de părintele rămas.

Comportamentul copiilor care inversează rolurile este aparent asemănător cu cel manifestat de copiii cu atașament sigur, deoarece și ei percep nevoile figurii de atașament și răspund prin comportamentul lor. Cu toate acestea, în cazul copilului cu tip de atașament sigur, interacțiunea dintre mamă și copil este mai intensă și reciprocă, iar acest lucru duce la un tip de dezvoltare pozitivă a copilului care promovează explorarea. Dimpotrivă, în cazul tulburării de atașament cu inversarea rolurilor, părinții nu resimt în egală măsură și nu răspund nevoii de ajutor sau de proximitate a copilului. Diferența este că un copil cu tip de atașament sigur care are grijă de părintele său nu o face atunci când, la rândul său, are nevoie de îngrijire și nici nu o face în mod compulsiv.

Share

Abonează-te

Alte articole

Efectul placebo în relația terapeutică

Efectul placebo în relația terapeutică

Relația terapeutică încurajează dezvoltarea credințelor pozitive (despre sine și despre ceilalți). Una din variabilele care contribuie semnificativ la atingerea unor […]

Vezi mai mult
Creșterea nivelului de speranță în relația psihoterapeut-copil/ adolescent care suferă de tulburări de atașament presupune:

Creșterea nivelului de speranță în relația psihoterapeut-copil/ adolescent care suferă de tulburări de atașament presupune:

Crearea unor relații apropiate bazate pe încredere Învățarea unor strategii care să faciliteze schimbarea într-un sens pozitiv (controlul furiei și […]

Vezi mai mult
Speranța în psihoterapia copilului. Adolescentului cu tulburare de atașament – Partea întâi

Speranța în psihoterapia copilului. Adolescentului cu tulburare de atașament – Partea întâi

O relație terapeutică pozitivă implică instalarea unui sentiment de speranță în mintea copilului/adolescentului. Indiferent de școala terapeutică, speranța a fost […]

Vezi mai mult