- Crearea unor relații apropiate bazate pe încredere
- Învățarea unor strategii care să faciliteze schimbarea într-un sens pozitiv (controlul furiei și tehnici de relaxare)
- Identificarea obiectivelor și îndeplinirea lor
Având relația terapeutică ca o bază sigură (securitate, sprijin, încurajare etc), copilul/adolescentul este încurajat să se gândească la propriile obiective specifice (autonomie și sentiment de competență – ”Doresc să fiu mai apropiat de părinții mei„), și să învețe metode prin care să poată îndeplini acele obiective (gândirea în etape – ”Învăț abilități de comunicare”). De exemplu, în cadrul interviului inițial, psihologul poate ajuta copilul și adulții să-și elaboreze propriile obiective terapeutice și apoi să discute cu aceștia despre modul în care aceste obiectiv pot fi atinse. Acest exercițiu îi poate face să experimenteze mai multă speranță.
Nivelul de speranță al psihoterapeutului este de asemenea foarte important. Este esențial pentru procesul terapeutic ca el să transmită un sentiment de speranță și o viziune pozitivă asupra viitorului. Adulții demoralizați au nevoie de ajutorul specialistului pentru a dobândi și pentru a transmite propriilor copii speranță. Acest lucru este un alt obiectiv major al procesului psihoterapeutic. Menținerea unui sentiment viu al speranței atunci când contextul relațional presupune neglijare, abandon, abuz etc, însă este absolut necesar în procesul de ”vindecare”. Imaginea unui viitor mai bun este esențială pentru recuperare. Pentru a se putea ”vindeca”, individul trebuie să învețe să se simtă în siguranță, să își construiască o imagine pozitivă despre sine, și să fie capabil să își construiască relații bazate pe încredere și siguranță. Speranța stă la baza acestui proces.
Sursa: Gomez-Perales Niki, Attachment-focused trauma treatment for children and adolescents :phase-oriented strategies for addressing complex trauma disorders, Ed. Routledge, 2015
