Deși neglijarea și abuzul sunt extrem de dăunătoare pentru dezvoltarea socio-emoțională a copilului, de cele mai multe ori, copilul minimizează experiențele traumatice. Există însă numeroase studii care demonstrează că acei copii abuzați (fizic, sexual și emoțional) și neglijați suferă de anxietate, depresie, stimă de sine scăzută, stres posttraumatic, idei suicidare etc.
Autoarea Jasmin Lee Cori aprecia că există efecte specifice ale neglijării emoționale în copilărie, precum (continuare):
- Lipsa amintirilor despre evenimentele semnificative din perioada copilăriei este des
întâlnită în cazul abuzului și al traumei severe. Amnezia disociativă reprezintă uitarea acelor aspecte care sunt prea dureroase pentru a fi amintite. Este vorba despre o structură defensivă a psihicului care decide că anumite aspecte sunt prea greu de gestionat și ca atare trebuie ”uitate”.
- Derealizarea. Sentimentul că poate distinge între ceea ce este adevărat și ceea ce este fals constituie un element important al încrederii în sine. Abuzarea severă în copilărie (abuzul repetat, abuzul negat de către cei din jur, sau abuzul pentru care individul a fost învinovățit) și incapacitatea de a se putea refugia într-un loc sigur, îl pot determina pe copil să se retragă în lumea lui internă, dezvoltându-i sentimentul că nu mai știe sigur ce este real. Individul se poate întreba: ”Chiar s-a întâmplat asta sau doar mi-am imaginat / am visat?!” Dacă adultul neagă o parte din experiența copilului și își rescrie propriul scenariu, pentru copil sentimentul realității poate fi fragil.
- Hiperempatia. Lipsa sentimentului de siguranță și abuzul fac ca individul să devină hipersensibil la critică, respingere și abandon, ceea ce conduce la o vigilență permanentă asupra reacțiilor celorlalți. Această hipervigilență și lipsa limitelor personale (ori nu au fost dezvoltate, ori au fost distruse de caracterul invaziv al adulților) pot contribui la situația în care individul ajunge să trăiască doar prin intermediul emoțiilor și motivațiilor împrumutate de la ceilalți. Când acest lucru se întâmplă în mod inconștient și frecvent, este vorba despre o persoană hiperempatică. Principala dificultate a individului hiperempatic este că nu face diferența între experiențele celorlalți și propriile trăiri. El se găsește adesea în situația în care se întreabă de ce este atât de furios sau deprimat, deși nu are niciun un motiv să se simtă așa. Acest lucru se întâmplă deoarece le-au preluat de la cei din jur datorită limitelor personale extrem de permeabile.
