- Negativismul emoțional. Noi avem reprezentări interne pozitive sau negative vis-a-vis de noi înșine și de cei din jurul nostru. Ne vom raporta la o persoană în funcție de reprezentarea dominantă pe care o avem față de aceasta. Drept urmare, când suntem supărați, este greu să ne aducem aminte lucrurile bune pe care persoana respectivă le-a făcut. Sau când suntem încântați de cineva, este greu să rememorăm lucrurile neplăcute pe care le-am experimentat în legătură cu ea. Această modalitate de a-i privi pe ceilalți ca fiind fie buni sau răi este înșelătoare deoarece întotdeauna ”adevărul” se află undeva pe la mijloc. Însă pe cât este de înșelătoare pe atât este de economicoasă în ceea ce privește consumul de resurse și, totodată, de eficientă în ceea ce privește siguranța emoțională și socială. Odată reprezentarea formată, ne scutește de analize viitoare (consumatoare de energie psihică) și ne păzește de pericol (dezvoltând un set specific de răspunsuri și așteptări menite să ne protejeze).
În consecință, adultul care ia în considerare doar reprezentarea negativă a copilului, riscă să-i definească acțiunile doar prin intermediul acesteia și, totodată, să manifeste afecte negative care sunt conforme cu reprezentarea.
De regulă, chiar dacă adultul nu dezvăluie în mod direct reprezentarea negativă pe care o are vis-a-vis de copil, el nu poate ascunde emoția negativă care vine odată cu aceasta. Negativismul emoțional al adultului poate interfera cu modul în care acesta interacționează cu copilul. Acesta se manifestă de regulă prin intermediul următoarelor comportamente: ton disprețuitor sau devalorizator, mișcări dure sau smucite, ochi dați peste cap, expresii faciale care denotă dispreț etc.
Ca atare, adultul care prezintă negativism emoțional nu reușește să urmeze și să se sincronizeze cu copilul. De fapt, în acest context, urmarea și sincronizarea cu copilul pot fi percepute ca fiind periculoase pentru că ar presupune în mod implicit și susținerea reprezentării negative din partea adultului. Afirmații precum ”Copilul acesta mereu face ce nu trebuie” sau ”Mereu vrea să iasă așa cum își dorește” sugerează că urmarea și sincronizarea emoțională cu copilul nu ar face nimic altceva decât să crească problemele. Este ca și cum adultul, prin urmarea și sincronizarea emoțională, și-ar da acordul pentru reprezentarea negativă pe care copilul o are în mintea sa (adultul).
Deoarece copilul își formează conceptul de sine plecând de la modul în care percepe că este privit de adult, există riscul ca o reprezentarea negativă a adultului să-i creeze copilului o reprezentare distorsionată a conceptului de sine. Este peste puterile cognitive ale copilului să înțeleagă că reprezentarea negativă a adultului este una eronată.
Specialistul trebuie să fie foarte atent la reprezentările negative ale adultului, altfel există riscul ca întreaga intervenție să nu aibă sens pentru adult. De exemplu, dacă un adult consideră dificultatea comportamentală a copilului ca fiind doar o formă prin care încearcă să facă cum vrea el, iar specialistul insistă ca el să urmeze și să se sincronizeze/conecteze emoțional, cel mai probabil adultul se va opune intervenției de teamă să nu încurajeze dificultatea de comportament a copilului.
Sursa: Powell Bert, Glen Cooper, Kent Hoffman, Bob Marvin, The circle of security intervention, Ed. The Guilford Press, 2014
