- Distragerea atenției. Distragerea atenției în relaționarea cu copilul poate capăta forme extreme, cum ar fi anxietatea severă sau depresia, sau forme medii și ușoare, cum ar fi preocupările și grijile cotidiene ori starea de visare cu ochii deschiși. Când adultul este distras, el nu se mai poate conecta/sincroniza cu nevoia copilului de suport în vederea explorării, sau cu nevoia de a fi liniștit și securizat atunci când resimte stres emoțional. O nouă slujbă, grijile financiare, dificultăți la muncă, pierderea unei persoane dragi, debutul unei relații romantice etc, toate aceste situații pot distrage atenția adultului astfel încât să nu mai fie capabil să urmărească nevoile de dezvoltare ale copilului.
În funcție de momentul în care are loc, distragerea atenției influențează în mod diferit copilul. Dacă adultul este distras când supraveghează copilul în timp ce se joacă singur, impactul este mai mic decât atunci când copilul caută contactul cu adultul ca să se poată regla emoțional. Cu alte cuvinte, impactul negativ al distragerii atenției este mai mare atunci când copilul caută contactul/conectarea/sincronizarea cu adultul, decât atunci când nu este interesat de relaționarea cu acesta.
Atunci când adultul este distras, copilul trebuie să se hotărască dacă să mențină conexiunea cu adultul sau dacă să se descurce singur. Copiii cu stil de atașament evitant transmit semnale eronate adulților ca și cum ar dori să exploreze, sau ca și cum nu ar avea nevoie de adult. Copiii cu stil de atașament ambivalent/anxios vor încerca să surmonteze distractibilitatea adultului prin plânsete sau lipindu-se de acesta.
Sursa: Powell Bert, Glen Cooper, Kent Hoffman, Bob Marvin, The circle of security intervention, Ed. The Guilford Press, 2014
