- Anxietatea/hipervigilența. Uneori anxietatea adultului poate fi atât de mare încât acesta nu mai se poate sincroniza/conecta cu copilul nici când are nevoie de suport pentru a explora, nici când caută proximitatea pentru că resimte un disconfort emoțional. Alteori, anxietatea adultului presupune o hipervigilență exagerată în ceea ce-l privește pe copil, ceea ce interferează negativ cu capacitatea de a urma acțiunile copilului. De exemplu, un adult poate crede că orice îndepărtare fizică a copilului reprezintă un pericol iminent. Astfel, libertatea de mișcare a copilului poate ajunge atât de restricționată încât îi afectează dezvoltarea motricității grosiere. Chiar dacă acești adulți sunt preocupați în mod autentic de copiii, preocuparea lor are legătură cu propriile frici și nu cu nevoile de dezvoltarea ale copilului. Cel mai ușor acest tipar poate fi observat atunci când acțiunea de monitorizare a adultului devine intruzivă și interferează cu nevoile de dezvoltare ale copilului, deși nu există un pericol real. Când adultul este anxios și hipervigilent, răspunsul copilului variază de la ascunderea nevoilor pentru a-l ajuta pe adult să-și controleze anxietatea și până la experimentarea unui sentiment de frică foarte intens față de mediul înconjurător încât devine de nedezlipit de adult.
Sursa: Powell Bert, Glen Cooper, Kent Hoffman, Bob Marvin, The circle of security intervention, Ed. The Guilford Press, 2014
