Studiul Minnesota condus de Alan Sroufe, Byron England, Elisabeth Carlson și Andrew Collins a evidențiat faptul că numărul indivizilor cu istoric atașament sigur care au dezvoltat tulburări de sănătate mintală a fost semnificativ mai mic, în comparație cu cel al indivizilor cu istoric de atașament nesigur (anxios/ evitant), și cu mult mai mic în comparație cu indivizii cu istoric de atașament dezorganizat.
- Copiii de clasa a patra care aveau un istoric de atașament securizant dezvoltau mai puține probleme de comportament când familiile lor erau supuse unui stres major față de cei care nu avuseseră parte de un asemenea atașament;
- Copiii ai căror părinți erau emoțional indisponibili pentru a-l alina pe copil aveau tulburări mai serioase de comportament în adolescență;
- Copiii ai căror părinți opuseseră rezistență în a le permite să exploreze aveau șanse mai mari să dezvolte tulburări anxioase în adolescență;
- Există o asociere (deși nu atât de pronunțată) între atașamentul nesigur și depresia în adolescență: copiii se simțeau fie neîncrezători și alienați, fie neajutorați și anxioși;
- Datorită sentimentului de siguranță resimțit în cadrul relației de atașament, copiii au șanse mai mici să devină frustrați sau agresivi atunci când sunt confruntați cu probleme sociale, fiind mai puțin predispuși să renunțe. Acești copii au demonstrat mai multă tenacitate și flexibilitate și, în general, mai puțină agitație și lamentație;
- Preșcolarii cu atașament nesigur se bazau mai mult pe profesorii lor decât copiii cu atașament sigur de aceeași vârstă. Același tipar poate fi observat și la copiii cu vârsta de 10 ani în timpul taberelor de vară.
