Studiul Minnesota condus de Alan Sroufe, Byron England, Elisabeth Carlson și Andrew Collins a evidențiat faptul că numărul indivizilor cu istoric atașament sigur care au dezvoltat tulburări de sănătate mintală a fost semnificativ mai mic, în comparație cu cel al indivizilor cu istoric de atașament nesigur (anxios/ evitant), și cu mult mai mic în comparație cu indivizii cu istoric de atașament dezorganizat.
În cadrul studiului s-a reușit corelarea diferitelor tipare de atașament nesigur cu anumite dificultăți comportamentale și emoționale care au apărut în adolescență. De exemplu, istoricul de atașament evitant este strâns legat de tulburarea de conduită. Pe de altă parte, istoricul de atașament anxios a fost strâns legat de tulburările anxioase cu debut în jurul vârstei de 17-18 ani. De asemenea, istoricul de atașament anxios și istoricul de atașament evitant au corelat moderat cu depresia apărută în etapele ulterioare ale vieții. S-a speculat că ar fi implicate două căi distincte: una ce are la bază alienarea parentală și sentimentul de neajutorare experimentat de copii în cadrul relației de atașament; cealaltă se fundamentează pe sentimentele de anxietate și neajutorare, caracteristici de bază ale depresiei.
De asemenea, studiul a făcut câteva predicții specifice și în ceea ce privește atașamentul dezorganizat. Astfel, un istoric de atașament dezorganizat, mai ales în perioada 0-3 ani, preconizează viitoare stări de disociere (disociere = lipsa de congruență între anumite domenii ale psihicului, precum și incapacitatea de a integra aceste domenii într-o tot unitar cu sens, de exemplu, incapacitatea de a accesa și de a integra într-o istorie personală cu sens anumite amintiri și stări emoționale din trecut). Această predicție a fost confirmată mai ales la vârsta de 19 ani. Explicația pentru aceste stări de disociere este că în perioada 0-3 ani copilul se confruntă cu o situație înspăimântătoare și înfricoșătoare. El se află în fața unei dileme irezolvabile deoarece părintele, care ar trebui să fie principala sursă de liniștire și confort, este principala sursă de stres și disconfort emoțional. Acest lucru conduce la un colaps total al strategiilor de adaptare (întâlnite în celelalte forme de atașament), la o schimbare bruscă a stărilor emoționale, la găsirea unor metode prin care copilul poate să evite contactul conștient cu situația traumatizantă (ex. distragerea atenției, comportamente haotice etc.). Copilul încearcă să nu fie într-un contact deplin cu realitatea deoarece aceasta îi depășește capacitatea de înțelegere și de integrare. Cu alte cuvinte copilul nu este echipat din punct de vedere psihologic să facă față acestui tip de abuz.
Studiul Minnesota demonstrează că atașamentul dezorganizat prezice apariția tulburărilor de conduită deoarece adesea tendințele disociative sunt însoțite de dificultățile de control al impulsului. Totodată există dovezi suficiente care demonstrează legătura dintre istoricul de atașament dezorganizat și tulburările de personalitate, în special tulburarea borderline. Indivizii cu tulburări de personalitate și cu istoric de atașament nesigur vorbesc despre copilăria lor într-un mod incoerent și având un nivel foarte ridicat de stres. Mai mult, datele studiului sugerează că majoritatea comportamentelor de auto-vătămare (tăiere, arsuri etc) ce apar începând cu adolescența târzie au ca principali factori predispozanți istoricul de atașament dezorganizat, abuzul sever (psihologic, fizic și/sau sexual, neglijare severă etc) și disocierea.
