- Presiunea de a atinge anumite standarde. Adesea adultul confundă rolul de părinte cu cel de profesor și în mod constant caută să-l învețe pe copil ceva. Acest lucru n-ar fi un lucru rău în sine dacă nu s-ar întâmpla când copilul are nevoie să fie ascultat, înțeles, însoțit, validat etc, și dacă nu ar fi o formă prin care adultul evită conectarea/sincronizarea emoțională cu copilul. Pe lângă utilizarea corectă a obiectelor/jucăriilor adultul poate chiar opri complet jocul/explorarea copilului prin întrebări cu scop educativ (”Înainte să ne jucăm cu mașinuțele, te rog să le numeri și să spui ce culoare are fiecare”). Uneori se întâmplă ca adultul să considere că este un îngrijitor bun dacă întreabă copilul de fiecare dată culorile, formele etc. Alteori, presiunea pusă de adult în vederea atingerii diferitelor standarde educaționale are în spate nevoia acestuia de a fi un îngrijitor perfect și de a avea un copil perfect, pentru a ține sub control anxietatea care s-a acumulat de-a lungul timpului datorită propriilor neîmpliniri academice/profesionale. Copilul poate răspunde acestei presiuni de a atinge anumite standarde prin complianță sau prin opunerea de rezistență.
Sursa: Powell Bert, Glen Cooper, Kent Hoffman, Bob Marvin, The circle of security intervention, Ed. The Guilford Press, 2014
