Adultul care pune presiune asupra copilului încearcă să conducă/să influențeze/să impună în loc să se conecteze/sincronizeze. De obicei presiunea este o tentativă a adultului de a schimba comportamentul copilului astfel încât să-i fie lui mai ușor și să resimtă mai puțin disconfort emoțional. Practic, împinge experiența copilului într-o altă direcție. Acest lucru determină copilul să se îndoiască de ceea ce simte, gândește sau face și în final să se îndoiască de el ca persoană capabilă să aibă o influență asupra mediului înconjurător. Acest gen de comportament din partea adultului nu este în mod necesar un semn de insecuritate emoțională dacă nu devine un tipar. Cea mai întâlnită situație de exercitare a presiunii fiind aceea în care adultul, în loc să se conecteze la nevoile emoționale ale copilului și să-l ajute și/sau să fie lângă el când acesta explorează, transformă experiența liberă a copilului într-o experiență de învățare. Cum să se joace mai ”bine” sau ”ce se poate învăța de aici”.
Presiunea exercitată de adult asupra copilului poate avea două forme, conform literaturii de specialitate: 1. presiunea de a atinge anumite standarde; 2. presiunea de a rămâne implicat activ în cadrul relației cu adultul. De exemplu, adultul îi poate prezenta copilului jucărie după jucărie, înainte ca acesta din urmă să aibă posibilitatea de a o explora pe cea de dinainte. Acest gen de comportament poate sugera faptul că adultul ori nu se simte confortabil/nu este familiarizat cu joaca, ori poate fi modalitatea prin care încearcă să rămână în centrul atenției în cadrul relației. Atingerea unui anumit standard se poate manifesta prin indicațiile pe care adultul le dă copilului despre modul în care se poate juca cu o jucărie (”Asta este o barcă, nu o mașinuță. Bărcile nu merg pe șosea. Ele nu au ce căuta printre alte mașini.”) fără să-i permită acestuia să-și exprime imaginația și manifestările sinelui din acel moment. De asemenea, adultul poate transforma orice moment de joacă într-o ”lecție” prin întrebări despre culori, numere, utilitatea obiectelor. Aici clar este vorba despre performanță și mai puțin despre explorarea liberă într-un context securizant.
Sursa: Powell Bert, Glen Cooper, Kent Hoffman, Bob Marvin, The circle of security intervention, Ed. The Guilford Press, 2014
