Copilul/adolescentul va aduce în relația terapeutică tiparele comportamentale și așteptările care s-au format în relație cu figurile semnificative (transfer). În cadrul relației terapeutice, psihologul evaluează dacă copilul răspunde stresului și contactului social prin evitare (dezactivare), anxietate (supra-activare), sau prin strategii ce țin de tipologia unui atașament sigur. Copilul/adolescentul cu un stil de atașament evitant nu va dori să vină la terapie deoarece prezintă tendința de a se baza pe propriile puteri și de a evita să depindă de alții. Când ajunge în terapie obișnuiește să intelectualizeze, să se laude cu propriile împliniri, să nu-și asume responsabilitatea pentru partea lor de vină și să-i critice aspru pe ceilalți. Lasă se se înțeleagă că nu au nevoie de ajutor, iar în cadrul relației terapeutice vor fi mereu distanți. Copilul/adolescentul cu un stil de atașament anxios este mai predispus să se deschidă din punct de vedere emoțional și să experimenteze emoții intense, însă este limitat în ceea ce privește explorarea de noi tipare comportamentale, de gândire și de relaționare. Îi vine greu să accepte sprijinul terapeutului și prezintă tendința de a reacționa pe baza așteptării interne că și terapeutul, asemenea figurilor semnificative de atașament, nu va fi în mod constant disponibil. Copilul/adolescentul cu tulburare de atașament nu se va simți în siguranță suficient de mult astfel încât să considere psihoterapeutul drept bază sigură. Ca urmare a abuzului și a neglijării severe, copilul/adolescentul se percepe ca fiind rău și de neiubit, iar ceilalți ca fiind periculoși și de neîncredere. În acest context, psihoterapia se dovedește a fi un proces foarte lent deoarece durează mult timp până se construiește o relație bazată pe încredere, dacă se construiește.
Stilul de atașament sigur al psihoterapeutului îi permite acestuia să provoace și să confrunte constructiv comportamentele copilului de autosabotare precum și modelele interne de funcționare. Rezultatul intervenție trebuie să fie o schimbare în plan mental, emoțional și social: noi credințe bazale (modele interne) de la a avea așteptări ca ceilalți să fie periculoși și indisponibili la a avea așteptări că sunt disponibili și iubitori; de la neîncredere la încredere; dezvoltarea unui concept de sine pozitiv; creșterea nivelului de înțelegere de sine și de înțelegere a altora (stări mentale și emoționale); reducerea și eliminarea durerii emoționale; perspectivă optimistă asupra viitorului și relații satisfăcătoare.
