Calitatea relației psihoterapeut-copil/adolescent este mai importantă decât orientarea teoretică și decât tehnicile și metodele particulare utilizate. Din moment ce tulburările relației de atașament apar în cadrul unor relații, ”vindecarea” implică o relație care se bazează pe siguranță, încredere, empatie, disponibilitate emoțională, capacitate de conectare, suport, întrajutorare.
În orice intervenție psihoterapeutică este general acceptată ideea că psihoterapeutul funcționează ca o bază sigură pentru copil/adolescent. Psihoterapeutul posedă aceleași caracteristici ca în cazul figurilor de atașament din copilărie. Figura de atașament îi asigură copilului/adolescentului baza sigură de la care poate să exploreze, să învețe și să-și atingă potențialul de dezvoltare (John Bowlby, 2011). În mod similar, psihoterapeutul îndeplinește funcția de persoană de încredere care îi oferă copilului/adolescentului siguranța de care are nevoie pentru a se putea manifesta. Copilul/adolescentul se sprijină pe siguranța oferită de relația terapeutică pentru a putea conștientiza și discuta despre emoții și experiențe care au fost negate și evitate. Totodată, copilul/adolescentul utilizează această siguranță și pentru a putea încerca noi comportamente, perspective și tipare relaționale. Suportul și acceptarea psihoterapeutului ajută la reducerea anxietății și a stresului, astfel încât copilul/adolescentul să poată învăța mai ușor despre relațiile anterioare și prezente, precum și să poată începe procesul de schimbare.
Există multe caracteristici ale psihoterapeutului care îi pot insufla copilului sentimentul de bază sigură. Psihoterapeutul este disponibil emoțional, sensibil și receptiv într-un mod predictibil și consecvent. El se conectează atât verbal și nonverbal la emoțiile și la nevoile copilului. Psihoterapeutul este capabil de empatie, înțelegere, toleranță, suport, încurajare și îndrumare pozitivă. Este capabil să atenueze sentimentul de anxietate, stres, durere emoțională și, totodată, să faciliteze producerea de noi soluții și de experiențe constructive. Psihoterapeutul și copilul stabilesc o alianță pozitivă de lucru și un mediu protector din punct de vedere psihologic. Studiile au arătat că în percepția clienților psihoterapeutul: oferă același nivel de securitate/bază sigură precum un membru al familiei; este considerat o sursă de confort emoțional la care pot apela când sunt stresați; provoacă un nivel de stres semnificativ atunci când absentează; și produce în psihicul beneficiarului sentimente de siguranță, acceptare și suport.
Sursa: Levy Terry, Handbook of attachment interventions, Ed. Academic Press, 2000
