Studiile de specialitate au identificat si descris o serie de simptome asociate tulburărilor de atașament, prezentate în cele de urmează:
- Simptome spiritual/morale
Sănătatea spirituală poate fi definită în numeroase moduri: ca o stare de bine, nu doar ca absența bolilor; capacitatea de a fi împăcat cu sine și în armonie cu mediul; un sentiment de putere și valoare personală, precum și un sentiment al controlului în viața personală; sentimentul de a fi conectat la sinele profund și la ceilalți din jur, și de a avea o perspectivă pozitivă asupra tuturor lucrurilor; un scop, sens și speranță. Copilul cu tulburare de atașament prezintă foarte puține caracteristici din cele menționate anterior deoarece spiritualitatea este despre relație/relații. Acest copil manifestă dificultăți majore în ceea ce privește implicarea în relații de lungă durată. În cadrul relațiilor el nu prezintă un sentiment al valorii personale și acționează în baza interesului personal. Se simte deconectat de toate și de toți, inclusiv în cadrul relațiilor spirituale. Din moment ce copilul cu tulburare de atașament refuză orice autoritate parentală, nu este de mirare că refuză și conceptul unei ”figuri autoritare supreme”. În loc să aibă percepția unei puteri superioare iubitoare și binevoitoare, copilul îl vede pe Dumnezeu ca fiind rău și crud (o proiecție a propriei negativități), sau se poate percepe ca nefiind vrednic de iubirea lui Dumnezeu. Adesea îl învinovățește pe Dumnezeu pentru dificultățile personale și se gândește ”că nu are nicio relevanță să fii bun”. Abuzurile timpurii și atașamentul compromis au rănit sufletul copilului lăsându-l cu cicatrici. El nu este în armonie cu idealurile spirituale și cu scopul suprem. Credința, iertarea, compasiunea și altruismul îi sunt străine. Rollo May scria ”Când copiii nu sunt iubiți adecvat ei dezvoltă o înclinație de a se răzbuna pe lume, o nevoie de a distruge lumea astfel încât să nu mai fie bună pentru ceilalți așa cum nu a fost bună pentru ei” (May Rollo, 1974). Copilul cu tulburare de atașament nu se dezvoltă din punct de vedere moral și etic. Experimentează puțină remușcare, lipsa compasiunii și a empatiei, și are o conștiință slab dezvoltată. Nu își dezvoltă un sentiment al familiei, comunității, interdependenței, sau al dorinței de a coopera cu alții – lucruri care sunt adânc înrădăcinate în evoluția noastră. Deși știe diferența dintre bine și rău, preferă să aleagă răul, fără să se gândească la consecințe, fără vreo preocupare pentru ceilalți, și fără asumarea responsabilității pentru propriile acțiuni.
Sursa: Brisch, Karl Heinz, Treating attachment disorders: from theory to therapy, Ed. The Guilford Press, 2012
