Mary Main a continuat cercetările lui John Bowlby, utilizând interviu semistructurat numit Interviul de Atașament al Adultului (IAA), în care le cerea părinților din cadrul studiului să-și amintească și să reflecteze asupra istoricului relațiilor lor cu propriii părinți. Astfel, a evidențiat două corelații puternice: prima între comportamentul copilului în situația străină (absența părintelui/ aparținătorului) cu figura de atașament semnificativă la 12 luni și structura lumii interne a acelui copil la vârsta de 6 ani; a doua între comportamentul copilului în situația străină și starea mentală cu privire la atașament a părintelui – o corelație intergenerațională.
În urma interviurilor, părinții au putut fi clasificați în funcție de patru stiluri de atașament, fiecare corespunzând unui tip de relație de atașament din copilărie:
- Părinții autonomi care prezintă o imagine echilibrată și obiectivă asupra copilăriei lor, menționând în cadrul interviului atât experiențe pozitive cât și experiențe negative. Acest stil de atașament al adultului reflectă un atașament securizant în copilăria părintelui și este asociat cu formarea unor relații de atașament securizant cu copiii lor;
- Părinții dezinteresați afirmă că le vine greu să își aducă aminte lucruri din copilăria lor și par să nu îi acorde prea multă importanță. Acest stil de atașament al adultului este asociat cu un tip de atașament evitant insecurizant în copilărie;
- Părinții preocupați tind să zăbovească asupra experiențelor lor de când erau copii, descriindu-le într-o manieră confuză sau foarte emoționați. Se asociază cu tipul de atașament ambivalent în copilărie;
- Părinții cu traume nerezolvate par să fi suferit pierderi emoționale semnificative în copilărie pe care nu le-au rezolvat încă – de exemplu pierderea unui părinte sau abuzul. Se consideră că este un corespondent la vârsta adultă al tipului de atașament dezorganizat în copilărie.
