Tulburările de atașament nu trebuie diagnosticate înainte de luna a opta de viață, deoarece frica de străini și anxietatea de separare reprezintă un predictor bun până la această vârstă, cele două elemente reprezentând o fază tipică a dezvoltării. Problemele psihopatologice trebuie observate timp de cel puțin 6 luni, în diverse situații relaționale.
Deoarece simptomatologia tulburărilor de atașament cuprinde elemente comune cu alte tulburări de sănătate mintală, este foarte important să se facă deosebirea dintre acestea. De exemplu, există numeroase asemănări între tulburările de atașament și tulburarea de spectru autist, tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție sau tulburarea bipolară.
Tulburarea de spectru autist
Simptomele tulburării de spectru autist pot fi confundate cu ușurință cu tiparele tulburării de atașament reactive. De exemplu, copiii cu autism evită contactul vizual însă, spre deosebire de copiii cu tulburare reactivă de atașament, aceștia protestează rareori la separare atunci când figura de atașament părăsește încăperea.
Manualul de diagnostic ICD 10 precizează că ”tulburările pervazive ale dezvoltării se diferențiază de Tulburarea Reactivă de Atașament prin cinci trăsături principale: 1. Copiii cu tulburare reactivă de atașament au capacitatea de a stabili relații sociale echilibrate și adaptate, capacitate care lipsește celor cu tulburări pervazive ale dezvoltării; 2. Deși tiparele anormale de răspuns social din tulburarea reactivă de atașament sunt inițial o trăsătură generală a comportamentului copilului, într-o varietate de situații și într-o anumită perioadă de timp remisiunea este bună când copilul este plasat într-un mediu favorabil creșterii, care îi oferă îngrijire adaptată și permanentă. Ceea ce nu se întâmplă în cazul copiilor cu tulburări pervazive ale dezvoltării; 3. Deși copiii cu tulburare reactivă de atașament manifestă o afectare a dezvoltării limbajului, ei nu manifestă trăsături anormale de comunicare caracteristice autismului; 4. Spre deosebire de autism, tulburarea reactivă de atașament nu este însoțită de deficite cognitive severe, ce nu răspund la modificări ambientale adecvate; 5. Tiparele de comportament persistent limitate, repetitive nu sunt trăsături ale tulburărilor reactive de atașament.”
În general, formele ușoare de tulburări de spectru autist pot fi confundate cu atașamentul evitant. Diagnosticul diferențial trebuie stabilit în baza unui istoric al dezvoltării tulburării și al manifestării acesteia la respectivul copil — fie în situații individuale, fie în general. Acest istoric poate fi combinat cu un interviu clinic cu părinții și cu aplicarea unor chestionare. În unele cazuri, poate fi dificil de identificat tipul de tulburare, acest lucru necesitând un examinator cu experiență clinică.
