Evaluarea cuprinde întotdeauna un istoric detaliat al tipului, duratei, debutului, gradului, variațiilor și contextelor în care apare comportamentul de atașament. Totodată, include și evaluarea acestuia în timpul interacțiunii cu diferite figuri de atașament în contexte explorative (situații de joacă) și/sau specifice atașamentului (cum ar fi o separare) și, dacă este posibil, identificarea posibilelor situații traumatice din copilăriei.
Apoi, un medic pediatru efectuează un examen fizic pentru a exclude condițiile fizice care ar fi putut cauza comportamentul. Acestea includ, printre altele, handicapuri neurologice sau tulburări metabolice, care pot duce la întârzieri în dezvoltare și la problemele comportamentale observate la copiii cu tulburări de atașament.
Metodele și procedurile cu ajutorul cărora este evaluată calitatea relației de atașament se împart în două mari categorii: Evaluarea comportamentelor de atașament manifestate de copil și de adult în cadrul relației, precum și prin interviuri menite să ofere informații despre modelele interne de funcționare. Prima fiind reprezentată cel mai bine de experimentul ”Situația Stranie”, iar cea de a doua de Testele Proiective în cadrul cărora copilul trebuie să spună/să completeze o poveste plecând de la o imagine vagă sau să creeze o poveste cu ajutorul diferitelor materiale (păpuși, animale de pluș, desen etc).
